De ce nu aveți grijă unul de altul, într-atât încât să păstrați această legătură ca pe ceva sfânt?
Ca pe ceva de neatins.
De ce doi oameni care au decis să fie împreună ajung să lupte unul cu altul?
Să se jignească.
Să-și rupă sufletele în bucăți.
De ce nu pun prioritate pe omul care îți încălzește inima seară de seară?
Pe omul care a ales să-ți țină inima în palme… iar tu pe a lui.
Nu trebuia să fiți unul împotriva celuilalt.
Trebuia să fiți un tot întreg împotriva lumii.
Și totuși, se ajunge la conflicte, la răni, la distanță.
Iar apoi vine întrebarea: „De ce a plecat?”
Dar întrebarea reală este alta.
Ce ați făcut, zi de zi, până acolo?
Ce a devenit mai important decât relația voastră?
Orgoliul?
Alți oameni?
Lucruri care, peste timp, nici nu vor mai conta?
Ce este mai important în această viață?
Lumea care te înconjoară…sau omul cu care te trezești dimineața și te culci seara?
Omul care îți cunoaște fiecare defect.
Fiecare detaliu.
Tot ce e frumos și tot ce nu e perfect în tine și totuși a ales să rămână.
De ce ajungeți să vă răniți pentru alții?
Pentru situații trecătoare?
Pentru lucruri care nu vă vor ține de mână atunci când totul cade?
Viața este una singură.
Iar timpul nu se întoarce.
De ce să nu aveți grijă unul de altul?
Când iubești cu adevărat, te oprești.
Și te întrebi:
Este asta mai important decât omul de lângă mine?
Merită ceea ce fac… dacă risc să-l pierd.
Iubirea nu se pierde într-o zi.
Se pierde în momentele în care alegi orice altceva în locul omului de lângă tine.
Pentru că, la final, nu pleacă pentru că nu a mai iubit.
Pleacă pentru că nu a mai fost ales.