Sunt bărbați care întâlnesc femei rare, femei despre care credeai că nu mai există, femei sensibile, inteligente, cu bun-simț și profunzime. Femei care nu ies în evidență prin fapte nedemne, ci prin felul în care simt, înțeleg și rămân.
Dar exact aceste femei devin, pentru ei, prea greu de dus. Nu pentru că ar face ceva greșit, ci pentru că pun în fața lor o realitate pe care nu sunt pregătiți să o vadă.
O femeie profundă nu poate fi dusă cu jumătăți de măsură. Ea simte lipsa, vede incoerența, înțelege mai mult decât i se spune. Iar un bărbat care nu este așezat în el însuși începe, încet, să se apere, nu prin maturitate, ci prin comportamente care rănesc: confuzie, comparații, lipsă de respect, jocuri de putere.
Nu pentru că ea nu ar fi suficientă.
Ci pentru că el nu știe să fie la nivelul unei astfel de femei.
Și atunci o pierde.
Iar pierderea nu vine brusc. Vine în timp, când ea obosește să tot înțeleagă, să tot ierte, să tot spere și să aștepte. Iar în momentul în care pleacă, nu pleacă din orgoliu, ci din claritate.
Paradoxul este că abia atunci el începe să realizeze ce a avut lângă el, nu când era acolo, prezentă, implicată, reală, ci după ce nu mai este.
Pentru că unele femei nu lasă gol doar prin absență, ci prin ceea ce au fost.
Sunt greu de găsit. Sunt greu de păstrat pentru cei care nu sunt pregătiți să fie demni de o relație profundă, în care ea și valorile ei sunt cu adevărat deosebite
